PaperFold E Ink, un proiect de smartphone ingenios

de: Radu Neagu
07 05. 2014

Un nou concept de smartphone, ce poartă numele PaperFold, folosește tehnologia E Ink pentru ecran și schimbă modul cum este afișată informația în funcție de cum este împachetat.

Ideea cu care vine PaperFold este interesantă. Tehnologia E Ink reprezintă un consumator foarte redus de energie, fiind practic o rezolvare la adresa autonomiei reduse a smartphone-urilor din ziua de astăzi. Pe de altă parte, refresh-ul informațiilor se face foarte încet, fiind dificil chiar și să porți o conversație pe messenger, cât despre vizionarea unui clip video nici nu se poate discuta. Astfel, conceptul de E Ink are nevoie de ceva în plus pentru a atrage utilizatorii în această direcție.

PaperFold este un proiect dezvoltat de Human Media Lab al Universității din Queens și arată impresionant, chiar dacă nu este un produs finit. Un utilizator poate efectua apeluri, poate naviga pe internet, scrie mesaje și mai poate face un lucru: poate împacheta cele trei ecrane sau le poate detașa și repoziționa în funcție de modul de utilizare.

Smartphone-ul recunoaște poziția ecranelor și oferă o serie de utilizări pentru acestea. Când este deschis complet, poate deschide Google Maps, când este așezat sub forma unui laptop deschide o tastatură și pagina de căutare Google sau poate afișa o serie de thumbnail-uri pe un ecran, iar pe celelalte două imaginea selectată.

Proiectul este încă în stadiu de dezvoltare și nu s-a făcut nici o mențiune despre disponibilitatea lui în retail în viitorul apropiat. Ideea este interesantă, însă îmi aduc aminte că NEC a încercat un astfel de dispozitiv, fără prea mare success, probabil și din cauza unui preț prea ridicat la momentul respectiv.